Medic primar stomatologie generală, competență în implantologie orală, estetică dentară și protetică dentară, doctor în medicină dentară
Sunt implicat 150% și îmi doresc să fiu cel mai bun în ceea ce fac. Concret, mă ocup de planificarea tratamentelor, de protetică, implantologie și estetică. În paralel, scriu articole și structurez cursuri.
Am crescut având aproape un medic în persoana tatălui meu. Ceea ce am văzut m-a motivat și mi-am dorit să urmez aceeași cale. În 2008 am devenit parte a familiei Dental House. Veneam după 10 ani în care am fost cadru didactic la Clinica de Protetică Dentară din Timisoara. Acea perioadă m-a format din perspectiva comunicării cu studenții, cu pacienții. Volumul de lucru era unul ridicat, sub presiunea timpului limitat.
Pentru mine, Dental House e un simbol al evoluției constante, al investiției în educație. Faptul că funcționăm ca o familie extinsă ne ajută să rezolvăm lucrurile mult mai ușor. Suntem altfel pentru că privim dincolo de momentul vizitei în clinică. Ne interesează și perspectiva, urmărirea rezultatelor în timp.